Dimineata a inceput din nou devreme, Baira si sotia lui trezindu-ne ca de obicei la ora 9 cu micul dejun. Deja temperatura incepea sa scada si era din ce in ce mai frig, chiar si la ora pranzului, la soare. Mongolia este bine cunoscuta pentru temperaturile sale extreme: foarte cald vara si foarte frig iarna. La fel si pentru trecerile bruste de la vara la iarna. Cand am plecat din Ulaan Baatar era cald si frumos, cand ne-am intors, 5 zile mai tarziu, am aflat ca la nord deja ninsese si temperaturile scazusera sub 0 grade. In cazul nostru temperaturile erau inca pozitive dar vantul ne facea sa nu ne dorim sa mai iesim afara din masina.

A doua zi ne-am trezit in the middle of nowere. In zare, pana hat, departe, nu se vedea nici o tipenie de om, nici o iurta, nici macar un nor de praf. Era liniste, doar un caine ce se plimba in jurul lantului cu care era legat. Desi era abia ora 8 iar temperatura era destul de scazuta, animalele erau trimise deja la pascut. Cerul era senin si mi-am spus ca pe buna dreptate Mongolia este “the country of blue skies”.

Dimineata m-am trezit inainte sa sune ceasul, foarte entuziasmata de excursia ce urma s-o incep spre desertul Gobi. Ca o paranteza, desi acasa profitam de orice zi libera ca sa dorm cat mai mult, in timpul calatoriei nu am avut nici o problema in a ma trezi devreme dimineata.

Micul dejun la hostel nu a insemnat mare lucru, doar paine cu unt, gem sau ciocolata si ceai sau cafea. Bucataria era foarte mica si nu incapeau inauntru mai mult de 4 persoane in acelasi timp. Dupa ce am mancat m-am indreptat spre living unde m-am intalnit cu Anna si cu Martin. In scurt timp a venit si sotia lui Kim, proprietarul, care ne-a anuntat ca ne-a venit masina si ca ne asteapta jos. Repede ne-am incaltat (in hostelurile din Rusia si Mongolia trebuie sa te descalti la usa inainte sa intri in hol), ne-am luat rucsacurile si am coborat inspatele blocului. Intre timp ni s-a alaturat si Doru si fata din Koreea de Sud. In acelasi timp cu noi a coborat inca un Korean de vreo 40 de ani care nu vorbea aproape deloc engleza. Desi stiam ca vom fi doar 5 in excursie, se pare ca se inscrisese si el pe ultima suta de metri.

Inca de la granita am simtit ca am parasit Rusia si am intrat intr-o tara foarte saraca. Imediat dupa formalitatile de frontiera, care au durat destul de mult si au fost destul de ciudate, autobuzul a oprit la un restaurant. In fata localului, pe strada, in loc de condus masini, oamenii calareau. In interior, desi la doar 2 minute de granita, nimeni nu stia rusa iar meniul era in totalitate “carnivor”. Unul dintre turistii din autobuz (nu eram decat vreo 7) era vegetarian asa ca s-a multumit doar cu ceai.

Ne-am intors inapoi in Irkutsk urmatoarea zi. Vantul incepuse deja sa bata iarasi foarte puternic pe insula cand am plecat. Am impartit masina de data asta cu un ungur, trei coreeni si patru rusi dintre care unul a facut pe DJ-ul tot drumul si ne-a pus muzica la telefon. Si in Rusia se practica foarte frecvent deranjarea pasagerilor cu muzica de la telefon. La un moment dat am avut 3 DJ intr-un microbuz, dar despre asta va voi spune alta data.

A doua zi dimineata am observat ca vantul se domolise asa ca dupa micul dejun am plecat prin sat in cautare de biciclete de inchiriat. Initial vroiam sa mergem spre nordul insulei dar tipul care ni le-a dat ne-a propus un alt traseu, spunandu-ne ca e imposibil sa mergem in nord din cauza drumului nisipos. Pretul pentru 8 ore de biciclit pe insula este de 270 de ruble, fiecare ora suplimentara fiind 80 de ruble. Altfel, o ora costa 60 de ruble.

Am iesit din gara putin nedumeriti pentru ca nu stiam incotro s-o luam. In Lonely Planet apareau doua statii de autobuz, una in fata garii iar cealalta in partea opusa a orasului. Am sperat pana in ultima clipa ca cea din care plecau autobuzele spre Kuzhir, insula Olkhon, era in fata garii. N-a fost sa fie asa ca am luat-o la pas prin frig spre podul imens ce travera raul Angara, care ducea spre oras. Inainte insa am reusit sa prindem un semnal slab de wi-fi in gara si am vazut ca primisem raspuns afirmativ la cererea de Couchsurfing pe care i-o facusem singurului membru din Kuzhir: preotul satului, Serghey.

Prima noapte in Transiberian a trecut foarte repede. Am avut parte de un somn odihnitor si placut. Am luat bilete la clasa a treia, pentru ca toate ghidurile recomanda acest lucru. Spre suprinderea noastra, eram cam singurii turisti straini din tot vagonul. Astfel ca, am ajuns foarte repede punctul de interes al vagonului. Initial am facut cunostinta cu un jurnalist din Azerbadjan si o compatrioata de-a lui pe nume Narghiza, care calatorea impreuna cu fiul sau de doar cativa ani, Maxim.

A treia zi de Moscova a fost  putin mai racoroasa, dar la fel de frumoasa ca si celelalte. M-am trezit destul de tarziu, avand in vedere ca check out-ul se putea face pana la 12. Denis insa, receptionerul, a fost dragut si ne-a lasat sa ne lasam bagajele la hostel si chiar sa ne folosim de toate utilizatile pana seara. Trenul nostru pleca din Moscova abia la 23:45.